Lovegra: Ce este, Cum Funcționează & Efectele Secundare

Lovegra: Ce este, Cum Funcționează & Efectele Secundare

Lansarea Viagra în 1998 a însemnat totodată și o adevărată provocare pentru producătorii de medicamente, impulsionați de succesul imens de care acest medicament s-a bucurat la momentul respectiv și de care se bucură și în prezent.

Astfel, apariția Viagra a fost urmată de lansarea altor medicamente destinate tratării disfuncției erectile, care au primit aprobarea autorităților de reglementare din diferite țări și care se comercializează în mod legal prin farmacii autorizate din întreaga lume.

În același tip, a apărut și preocuparea de a crea medicamente similare destinate femeilor, denumite generic „Viagra pentru femei”. Printre acestea se numără și Lovegra, un medicament care se dorește a fi corespondentul Viagra pentru persoanele de sex feminin, având scopul de a crește libidoul și de a accentua plăcerea sexuală.

Trebuie să precizăm de la bun început că  Lovegra nu este un medicament licențiat și că nu a primit aprobarea majorității autorităților medicale și farmaceutice. Eficacitatea sa este încă subiect de dezbatere, iar siguranța utilizării sale este incertă, deoarece nu a fost supus studiilor clinice necesare în cazul oricărui medicament nou.

Ce este Lovegra ?


Prin însăși denumirea aleasă, producătorii Lovegra au dorit să se facă o asociere între acest medicament și Viagra, probabil și pentru a „împrumuta” ceva din popularitatea acestuia.

În crearea Lovegra s-a mers pe premisa că, dacă substanța activă din Viagra dă rezultate atât de bune în cazul bărbaților, ar trebui ca aceeași eficiență să o aibă și în cazul femeilor.

Prin urmare au folosit sildenefil – substanța activă din Viagra – pentru a crea acest nou medicament prezentat ca fiind destinat femeilor, ce are scopul de a crește plăcerea sexuală și răspunsul sexual.

Se pare totuși că s-au axat mai mult pe marketing decât pe derularea unor studii clinice care să testeze eficiența medicamentului, Lovegra fiind promovat ca „Viagra pentru femei”, însă nefiind atestat în mod oficial ca având rezultate pe măsură și totodată nefiind autorizat, în lipsa studiilor clinice de care am amintit.

Așadar, Lovegra este un medicament neautorizat care, conform producătorilor, amplifică dorința și plăcerea sexuală în cazul femeilor, însă aceste presupuse efecte nu sunt susținute și de teste clinice care să le confirme.

Cum funcționează Lovegra ?


Acțiunea medicamentului ar trebui să se datoreze substanței active – sildenafilul – care, printr-un mecanism specific, determină relaxarea vaselor de sânge din zona genitală feminină, ceea ce duce la o creștere a fluxului de sânge în regiunea respectivă.

Sildenafilul face parte din clasa  inhibitorilor fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). PDE5 este o enzimă prezentă în cantități mai mari în zona genitală, care reglează fluxul de sânge și contracția musculară, iar sildenafilul blochează acțiunea acestei enzime, permițând astfel relaxarea mai eficientă a vaselor de sânge și creșterea fluxului sanguin în regiunea genitală.

Prin stimularea fluxului sanguin către zona genitală, Lovegra poate spori sensibilitatea și excitabilitatea în timpul activității sexuale, ceea ce ar putea duce la o mai bună lubrifiere vaginală, ar putea intensificarea plăcerea sexuale și ar determina un răspuns mai puternic la stimulii sexuali.

Nu întâmplător am spus „ar putea”, pentru că aceste efecte nu sunt încă pe deplin dovedite prin studii clinice și se bazează doar pe presupuneri inspirate de modul în care sildenafilul acționează în cazul bărbaților.

Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că există diferențe semnificative între aparatul reproducător masculin și cel feminin, așa că este foarte posibil și ca efectele substanței active să difere.

Este Lovegra un medicament sigur de folosit ?

La acest moment, nu se poate spune că administrarea de Lovegra este sută la sută sigură, dat fiind faptul că medicamentul nu este autorizat de nicio autoritate națională de reglementare.

Motivul principal pentru care nu există o astfel de autorizare îl constituie faptul că nu au fost efectuate suficiente teste și studii clinice, care sunt etape premergătoare obligatorii în avizarea oricărui medicament.

În absența acestor studii, nu se poate spune cât de eficient este Lovegra și cât de sigură este administrarea sa, așa că nu îl recomandăm nici noi, cel puțin până la momentul la care va exista o autorizație de punere pe piață.

Ce efecte secundare are Lovegara ?


Tot in cauza faptului că nu există studii relevante, nu putem spune cu certitudine nici care sunt efectele secundare ale Lovegra, care pot fi doar bănuite, pe baza efectelor secundare constatate la Viagra, care conține aceeași substanță activă. Iată care sunt posibilele efectelor secundare date de Lovegra:

  • Dureri de cap – durerile de cap pot fi ușoare până la moderate și pot fi resimțite ca o senzație de tensiune sau presiune la nivelul capului. Acestea pot apărea în primele zile de utilizare a medicamentului și, de obicei, tind să scadă pe măsură ce organismul se adaptează.
  • Tulburări gastro-intestinale – indigestia, greața sau vărsăturile sunt efecte secundare comune determinate de sildenafilul din compoziția Lovegra. Este recomandat ca medicamentul să fie luat pe stomacul gol sau după o masă ușoară, pentru a minimiza aceste simptome.
  • Congestie nazală – apariția congestiei nazale se poate datora efectului vasodilatator al medicamentului, care determină o secreție mai abundentă de mucus.
  • Tulburări de vedere – aceste tulburări pot include vedere încețoșată sau sensibilitate la lumină iar riscul este mai pronunțat în cazul persoanelor care suferă de anumite afecțiuni oculare.
  • Roșeață la nivelul feței – este normal ca față să se înroșească ușor datorită efectului vasodilatator al medicamentului, roșeața fiind însoțită și de o senzație de căldură la nivelul feței.
  • Amețeală și leșin – aceste stări pot apărea ca efect al scăderii tensiunii, ca urmare a dilatării vaselor de sânge, dar se întâmplă foarte rar.
  • Reacții alergice – reacțiile alergice severe sunt rare, dar nu excluse, iar formele ușoare provoacă erupții cutanate sau mâncărimi.

Care sunt contraindicațiile medicamentului?


Dat fiind faptul că vorbim despre un medicament insuficient testat și fără autorizație de punere pa piață se poate spune că administrarea sa este contraindicată la modul general, atât în cazul persoanelor cu probleme de sănătate cât și al celor perfect sănătoase.

La fel ca în cazul efectelor secundare, putem presupune care ar putea fi aceste contraindicații, studiind prospectul Viagra, despre care știm că are aceeași substanță activă.

  • Administrarea unor medicamente pentru afecțiunile cardiace – Lovegra poate interacționa cu nitrații organici din compoziția medicamentelor utilizate pentru tratarea anginei pectorale și a altor afecțiuni cardiace. Această interacțiune poate duce la scăderea periculoasă a tensiunii arteriale și ar putea avea consecințe grave pentru sănătate.
  • Afecțiuni cardiace – persoanele cu afecțiuni cardiace grave, precum insuficiența cardiacă, angina pectorală sau hipertensiune arterială severă, ar trebui să evite Lovegra, deoarece acest medicament poate da naștere unor complicații grave datorate scăderii tensiunii arteriale.
  • Afecțiuni hepatice și renale severe – Lovegra trebuie utilizat cu precauție sau evitat complet în cazul persoanelor cu afecțiuni hepatice sau renale severe, deoarece poate avea un efect negativ asupra ficatului și rinichilor.
  • Boli oculare – în cazul persoanelor cu afecțiuni oculare preexistente, cum ar fi retinita pigmentară, medicamentul poate provoca modificări temporare ale vederii, după cum am precizat și mai devreme.
  • Sarcina și alăptarea – Nu se știe încă ce efecte poate avea Lovegra în cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, așa că se recomandă evitarea administrării în astfel de situații, pentru a elimina eventualele riscuri.
  • Alergie la sildenafil sau la alte componente ale medicamentului – persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la sildenafil sau la orice alt ingredient din compoziția Lovegrei ar trebui să evite utilizarea acestui medicament, pentru a preveni reacțiile alergice.

Care este diferența dintre Lovegra si Viagra ?


Mai degrabă se poate vorbi despre o legătură între cele două elemente și mai puțin despre o diferență, deși există și aceasta.

După cum am precizat deja sildenafilul este substanța activă folosită pentru prima dată de cei de la compania Pfizer, pentru a produce medicamentul Viagra. Ulterior, această substanță activă a fost folosită și pentru producerea Lovegra, care se dorește echivalentul Viagra, destinat tratamentului femeilor.

Aceasta este legătura dintre cele două elemente, iar diferența constă în faptul că Lovegra este un medicament, respectiv un brand, în timp ce sildenafilul este o substanță activă regăsită atât în compoziția acestui medicament cât și a Viagra, dar și a altor medicamente destinate în mod special tratării unor afecțiuni cardiace.  

În încheiere, trebuie să reamintim faptul că nu recomandăm administrarea de Lovegra, cel puțin la momentul actual, când nu există suficiente studii referitoare la eficiența acestui medicament și la posibilele efecte adverse, și nici o autorizație de punere pe piață.

Acestea sunt argumente suficient de solide pentru a evita administrarea acestui medicament până la momentul în care acesta va fi autorizat și va putea fi procurat din farmacii.

Dacă te confrunți cu probleme precum scăderea dorinței sexuale sau a plăcerii resimțite în timpul actului sexual, cel mai bine este să te adresezi unui medic – singurul în măsură să îți recomande cele mai bune soluții de tratament.  

Victor Iancu
Victor Iancu

Victor Iancu a cercetat peste 300 de studii despre imbunatatirea perfomantelor sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *