antibiotic-resistant bacteria to grow and thrive, you may be looking for a complementary way to treat reoccurring UTIs, such as using essential oils.
Cialis este un medicament produs de compania farmaceutică americană Eli Lilly și lansat pe piață în anul 2003. Inițial, produsul a fost conceput pentru tratarea disfuncției erectile, dorindu-se să devină un competitor pentru Viagra, care fusese lansat cu 5 ani mai devreme și domina piața la momentul respectiv.
Ulterior, s-a dovedit că Cialis are proprietăți benefice și pentru tratarea altor afecțiuni precum hipertensiunea arterială pulmonară și hiperplazia benignă de prostată. Prin urmare, în 2009 a fost aprobat și ca soluție terapeutică în tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare, iar în anul 2011, o aprobare similară a fost primită și în ceea ce privește tratarea hiperplaziei benigne de prostată.
Substanța activă din compoziția medicamentului este tadalafil – un inhibitor de fosfodiesterază tip 5 (PDE5), care acționează prin relaxarea mușchilor netezi ai vaselor de sânge, permițând un flux sanguin crescut în zona genitală. Acest lucru ajută la îmbunătățirea fluxului de sânge către penis și la obținerea unei erecții mai ferme și mai durabile.
Conform prospectului, administrarea de Cialis poate avea și anumite efecte secundare, însă riscul este redus dacă se administrează dozele recomandate și se respectă intervalele optime între două administrări.
De asemenea, există și anumite contraindicații cu privire la administrarea de Cialis, iar acestea se referă în special la persoanele care suferă de probleme cardiace, însă asupra tuturor acestor detalii vom reveni mai pe larg în cuprinsul acestui articol.
Cum funcționează Cialis ?
Cialis face parte din clasa inhibitorilor de fosfodiesterază tip 5 (PDE5), având ca efect relaxarea mușchilor netezi ai vaselor de sânge, ceea ce permite un flux sanguin crescut către anumite zone ale corpului, în special către zona genitală.
Mecanismul de acțiune al Cialis constă în inhibarea enzimei PDE5, care este responsabilă de degradarea unei substanțe chimice numite guanozin monofosfat ciclic (cGMP), în corpul cavernos al penisului.
Atunci când o persoană este stimulată sexual, eliberarea de oxid nitric activează enzima guanilat-ciclază, care determină creșterea nivelului de cGMP. Acesta relaxează mușchii netezi din pereții arterelor și dilată vasele de sânge, permițând un flux sanguin mai bun către penis și favorizând astfel obținerea și menținerea unei erecții.
Prin inhibarea enzimei PDE5, Cialis încetinește degradarea cGMP, ceea ce permite ca nivelul acestuia să rămână crescut și vasodilatația să fie menținută pentru o perioadă mai lungă de timp.
Cialis acționează doar în prezența stimulării sexuale și nu produce automat o erecție, iar efectul său este influențată de factori individuali, cum ar fi răspunsul organismului și starea generală de sănătate, astfel că rezultatele tratamentului pot varia de la o persoană la alta.
Care sunt indicațiile terapeutice pentru Cialis ?
Așa cum spuneam, medicamentul a fost creat inițial pentru tratarea disfuncției erectile, însă ulterior s-a dovedit benefic și în cazul altor afecțiuni, astfel că a fost recunoscut oficial ca opțiune de tratament și în cazul acestora.
-
Disfuncția erectilă
Aceasta este o afecțiune specific masculină, care se manifestă prin imposibilitatea de a obține sau a menține o erecție timp mai îndelungat, astfel încât să se poată întreține un raport sexual satisfăcător.
Disfuncția erectilă poate fi temporară sau definitivă, iar cauzele pot fi atât de natură fizică, cât și psihică. De asemenea, administrarea unor medicamente și consumul de alcool sau substanțe psihoactive pot duce la apariția disfuncției erectile.
-
Hiperplazia benignă de prostată
Hiperplazia benignă de prostată constă în inflamarea prostatei, care este o glandă specifică bărbaților, amplasată sub vezica urinară, în jurul uretrei.
Boala determină creșterea în dimensiuni a prostatei, ceea ce duce la apariția dificultăților de urinare, urinare frecventă și senzația de golire incompletă a vezicii.
Administrarea de Cialis duce la relaxarea mușchilor netezi ai prostatei și vezicii urinare, îmbunătățind astfel fluxul urinar și ameliorând considerabil simptomele deranjante ale bolii.
-
Hipertensiunea arterială pulmonară
Această afecțiune se caracterizează prin creșterea presiunii sângelui în arterele care irigă plămânii, ceea ce duce la dificultăți de respirație, oboseală, palpitații, stări de amețeală și chiar leșin.
Cauza o constituie îngustarea arterelor pulmonare, iar prin administrarea de Cialis, aceste vase sanguine se dilată, ceea ce duce la o scădere a presiunii sângelui și revenirea tensiunii aproape de limitele normale.
Prospect Cialis
Cialis este un medicament cu administrare orală, disponibil sub formă de comprimate care conțin diferite cantități de substanță activă.
Administrarea medicamentului se face doar la recomandarea unui medic, astfel că este nevoie de un consult de specialitate înainte de a începe un astfel de tratament.
În baza acestui consult, medicul poate stabili doza recomandată, eliberând în acest sens și o prescripție pe baza căruia Cialis poate fi achiziționat din farmacie.
Efecte Secundare Cialis
Ca orice medicament, și Cialis poate avea unele efecte secundare, care variază ca manifestare și intensitate de la o persoană la alta, dar se consideră că acestea nu depășesc beneficiile produsului. Aceste efecte secundare se pot manifesta prin:
- Durere de cap;
- Probleme digestive, cum ar fi senzația de greață sau arsuri la stomac;
- Amețeli sau senzație de leșin;
- Nas înfundat sau secreție nazală abundentă;
- Dureri musculare sau dureri de spate;
- Ochii roșii sau iritați;
- Indigestie sau reflux gastroesofagian;
- Tulburări de vedere temporare (vedere încețoșată sau schimbări de percepție a culorilor)
- Senzație de slăbiciune.
Cum să eviți efectele secundare ale Cialis
Nu este o regulă ca aceste efecte secundare să apară în cazul tuturor pacienților, fiind vorba de anumite situații, influențate și de unii factori favorizanți.
Pentru a evita astfel de efecte, iată cum ar trebui să procedezi:
- Respectă doza prescrisă – urmează întotdeauna indicațiile medicului și nu depăși doza recomandată. De asemenea, nu lua Cialis mai des decât ți-a recomandat medicul;
- Ține cont de alte afecțiuni – discută cu medicul despre orice afecțiuni medicale preexistente pe care le ai și despre alte medicamente pe care le iei, inclusiv suplimente alimentare. Aceste informații pot ajuta medicul să determine doza potrivită și să evite posibile interacțiuni medicamentoase;
- Evită consumul excesiv de alcool – așa cum spuneam și mai devreme, consumul excesiv de alcool poate crește riscul de efecte secundare ale medicamentului, iar durerile de cap și amețelile sunt cele mai frecvente simptome care apar în astfel de situații;
- Nu mânca gras – anumite alimente, în special cele bogate în grăsimi, pot întârzia sau reduce absorbția Cialis, așa că e de evitat consumul de mâncăruri bogate în grăsimi înainte de administrarea medicamentului.
- Nu lua alte medicamente fără a discuta cu medicul – anumite medicamente pot interacționa cu Cialis și pot crește riscul de efecte secundare. Așadar, nu este indicat să începi alte tratamente fără a obține sfatul medicului.
Contraindicații
Există anumite tipuri de afecțiuni și tratamente care pot fi influențate negativ de administrarea acestui medicament, iar acestea fac obiectul contraindicațiilor care se regăsesc și în prospectul Cialis.
- Alergii la substanța activă – Nu se recomandă administrarea de Cialis persoanelor cunoscute cu alergie la tadalafil sau la oricare dintre componentele medicamentului. În cazul lor, un astfel de tratament poate cauza erupții cutanate, mâncărime, umflături ale feței sau dificultăți în respirație.
- Afecțiuni cardiace – Cialis poate avea un impact negativ asupra sistemului cardiovascular, motiv pentru care există anumite contraindicații în cazul anumitor afecțiuni cardiace grave. De exemplu, Cialis nu trebuie utilizat de pacienții care au suferit recent un atac de cord, accident vascular cerebral sau aritmii severe.
- Probleme cu tensiunea arterială – administrarea medicamentului poate afecta tensiunea arterială, de aceea trebuie utilizat cu precauție în cazul pacienților cu tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială) sau hipertensiune arterială, manifestată prin valori ridicate ale tensiunii.
- Afecțiuni hepatice și renale severe – nu se recomandă acest medicament nici în cazul pacienților care suferă de afecțiuni hepatice sau renale severe, deoarece acesta poate fi eliminat greu din organism, ceea ce poate determina o serie de efecte secundare.
- Afecțiuni oculare – anumite afecțiuni oculare, cum ar fi neuropatia optică ischemică anterioră non-arteritică pot fi agravate de efectele Cialis, astfel că se recomandă evitarea unui astfel de tratament.
Cât durează efectul?
Cialis mai este denumit și „pastila de weekend”, dat fiind faptul că efectul său se poate întinde pe durata a 36 de ore.
Aceasta înseamnă că odată administrat, Cialis poate fi eficient în îmbunătățirea capacității de a obține și menține o erecție timp de aproximativ 36 de ore, însă acest interval variază de la o persoană la alta.
În cat timp își face efectul?
Pot fi necesare între 30 și 60 de minute pentru ca medicamentul să își facă efectul, și în acest caz, intervalul de timp fiind diferit de la caz la caz.
În general, se recomandă administrarea Cialis cu aproximativ 30 de minute înainte de activitatea sexuală planificată, pentru a permite medicamentului să își atingă eficacitatea maximă.
În cazul în care efectul întârzie să apară după jumătate de oră, nu trebuie să îți faci griji, ci doar să mai aștepți câteva minute.
Se poate administra cu alcool ?
În principiu, poți consuma alcool înainte și după administrarea Cialis, însă trebuie să ții cont de faptul că acesta poate diminua efectul medicamentului și amplifică riscul apariției unor efecte secundare.
Aceste riscuri cresc direct proporțional cu cantitatea de alcool consumată, iar cuvântul de ordine în acest caz este moderația.
Așadar, poți consuma alcool, dar în cantități mici și bineînțeles dacă nu suferi de anumite afecțiuni sau nu iei și alte medicamente în cazul cărora alcoolul este contraindicat.
Ce fac dacă am luat Cialis și nu funcționează ?
În primul rând, nu încerca să obții efectul dorit mărind doza administrată! Există mai multe motive posibile pentru care Cialis poate să nu funcționeze în cazul tău, iar cel mai în măsură să identifice cauza și să găsească cea mai potrivită soluție este medicul care a prescris tratamentul.
Așadar, dacă medicamentul nu funcționează, trebuie să te adresezi medicului pentru a rezolva problema.
Există mai mulți factori care pot influența eficacitatea medicamentului, iar printre aceștia se numără dozajul, incompatibilitatea cu alte medicamente, anumite afecțiuni sau aspecte care țin de stilul de viață, precum oboseala, stresul și consumul exagerat de alcool sau substanțe psihoactive.
Preț Cialis
Cum este și firesc, prețul medicamentului variază în funcție de doza de substanță activă conținută, dar și de adaosul practicat de fiecare furnizor.
Prețul unei tablete de 20 de miligrame nu depășește de regulă 10 lei, iar la achiziția unei cutii cu mai multe comprimate costul este chiar mai mic cu câțiva lei.
În schimb, comprimatele de 10 miligrame sunt mai scumpe, iar explicația stă în faptul că acestea sunt cele mai căutate, fiind prescrise pentru tratamentul disfuncției erectile. Astfel, prețul unei cutii cu 4 comprimate este puțin sub 110 lei.
O pastilă de 2,5 miligrame poate costa in jur de 13,5 lei dacă este achiziționată o cutie de 10 comprimate, iar prețul scade pe măsură ce cantitatea dintr-un ambalaj este mai mare.
Prin urmare, un pachet care conține 360 de pastile poate costa 1.228 de lei, ceea ce înseamnă un preț de circa 3,40 de lei pentru fiecare comprimat.
Dozaj Cialis
Dozajul se referă la cantitatea de substanță activă dintr-un comprimat de Cialis, iar din acest punct de vedere pe piață sunt disponibile patru variante.
Este vorba de doze de 2,5 miligrame, 5 miligrame, 10, miligrame și 20 de miligrame, care se prescriu în funcție de afecțiunea tratată și de răspunsul la tratament al fiecărui pacient.
În general, pentru tratarea disfuncției erectile se recomandă administrarea unui comprimat de 10 miligrame, doză care poate fi ajustată dacă nu se obține efectul dorit, după cum am ilustrat mai sus.
Pentru tratarea hiperplaziei benigne de prostată, doza recomandată este cea de 5 miligrame, administrată zilnic la aceeași oră.
În ceea ce privește hipertensiunea arterială pulmonară, se recomandă doze mai mari, între 20 și 40 de miligrame, în funcție de indicațiile medicului.
Unde se găsește Cialis ?
Cialis este un medicament ușor de găsit, dar singurul mod legal și recomandat de a-l procura este achiziționarea sa din farmaciile autorizate, pe bază de prescripție medicală.
Din păcate, mediul online abundă de așa-zise farmacii, magazine sau chiar anunțuri de mică publicitate ce promit soluții miraculoase pentru tratarea disfuncției erectile, iar printre acestea se numără și Cialis, vândut fără rețetă medicală.
Ofertele pot părea destul de atractive, mai ales că și prețul este sub cel din farmacii, însă procurarea medicamentului din astfel de surse presupune o serie de riscuri.
În multe cazuri, este vorba de produse contrafăcute care nu au foarte multe lucruri în comun cu medicamentul original și pot conține substanțe periculoase pentru sănătate.
Chiar și în cazul în care medicamentul este original, administrarea sa fără consultarea prealabilă a unui medic, este foarte periculoasă.
Se poate cumpăra din farmacii fără prescripție medicală ?
Nu, Cialis se eliberează în general pe bază de prescripție medicală.
România se numără printre țările în care se practică o astfel de reglementare, astfel că singurul mod prin care medicamentul poate fi achiziționat legal din farmacii este pe bază de prescripție medicală.
Există însă și unele state în care medicamentul poate fi cumpărat din farmacii fără prescripție, caz în care denumirea acestuia este Cialis OTC (over the counter).
Unele dintre produsele care pot fi cumpărate „la liber” de pe internet provin din astfel de surse, însă ne menținem recomandarea de a procura medicamentul doar din farmaciile autorizate și doar cu rețetă de la medic.
Alternative la Cialis
Cialis nu este nici singurul și nici măcar primul medicament pentru tratarea disfuncției erectile, astfel că pe piață există și alte variante la care poți apela.
Cea mai cunoscută alternativă sunt pastilele Viagra, care a fost lansată în 1998 și este primul tratament cu administrare orală pentru tratarea disfuncției erectile.
Apariția sa pe piață și mai ales succesul de care s-a bucurat a inspirat și alte companii farmaceutice să creeze soluții similare care să concureze cu Viagra.
Astfel, la 5 ani după lansarea Viagra a apărut Cialis dar și Levitra – un medicament din aceeași clasă și cu aceeași indicație terapeutică. În prezent, cele trei medicamente reprezintă principalele soluții de tratament pentru disfuncția erectilă.
Cialis sau Viagra ?
În ultimul deceniu, medicamentele precum Cialis sau Viagra au revoluționat tratamentul disfuncției erectile și au adus speranță milioanelor de bărbați din întreaga lume.
Deși fac parte din aceeași categorie a inhibitorilor PDE5 de și au un mecanism de acțiune similar, între cele două medicamente există totuși o serie de diferențe.
În primul rând, acestea conțin substanțe active diferite, fiind vorba de sildenafil în cazul Viagra și de tadalafil în cazul Cialis.
Ambele substanțe acționează prin inhibarea enzimei PDE5, ceea ce permite relaxarea mușchilor netezi din pereții vaselor de sânge din zona peniană, facilitând astfel fluxul de sânge și îmbunătățind capacitatea de a obține și menține o erecție.
Diferența majoră este dată însă de durata efectului, care este net superioară în cazul Cialis. Astfel, dacă în cazul Viagra putem vorbi de un efect care se întinde pe durata a 4-6 ore, efectul Cialis durează de circa 6 ori mai mult, având o durată medie de 36 de ore. În ceea ce privește apariția efectului, aceasta este similară, fiind vorba de 30-60 de minute de la momentul administrării.
Putem spune în încheiere că Cialis este un medicament pentru tratarea disfuncției erectile superior din mai multe puncte de vedere principalului său concurent, care este Viagra. Principalul său atu este efectul îndelungat, care poate fi obținut cu o doza mult mai mică de substanță activă, ceea ce înseamnă și un risc mai redus de efecte adverse.
Totodată, datorită efectului mai îndelungat, tratamentul bazat pe Cialis presupune administrarea unui număr mai mic de pastile, implicit costuri mai reduse pentru achiziționarea acestora.