Livrare Gratuită la comenzi de peste 100 de lei

Blog

Punctul G: Ce este, Unde este localizat & Cum se stimulează

  • Scris De:
    Iancu Victor

antibiotic-resistant bacteria to grow and thrive, you may be looking for a complementary way to treat reoccurring UTIs, such as using essential oils.

Punctul G este denumirea atribuită unei zone erogene feminine cu o sensibilitate foarte ridicată, datorită căreia conferă o plăcere sexuală mult mai intensă. Denumirea a fost atribuită după numele medicului ginecolog german Ernst Grafenberg, cel care a descoperit existența aceste zone.

Conform descrierii făcute de acesta, punctul G face parte din rețeaua clitoridiană, fiind localizat undeva la jumătatea distanței dintre deschiderea vaginală și colul uterin, la nivelul peretelui frontal al vaginului. Cu toate acestea, zona de localizare diferă de la  o femeie la  alta, după cum s-a constatat în urma studiilor ulterioare, și în același timp diferă și gradul de sensibilitate.

De aceea, punctul G este deseori greu de găsit, ceea ce provoacă frustrare în multe cazuri. Specialiștii spun că nu există motive de îngrijorare, pentru că nu este nimic anormal în imposibilitatea identificării punctului G, iar acest fapt  nu afectează cu nimic viața sexuală și nici funcționarea normală a aparatului reproducător feminin.

Ce este punctul G ?


Punctul G, prescurtare de la „Spot Gräfenberg”, este o zonă situată în interiorul vaginului.

Primele indicii despre existența punctului G datează din secolul XVII și sunt furnizate de medicul olandez Regnier de Graaf care vorbea într-o lucrare de o zonă erogenă din interiorul vaginului, cu o sensibilitate mai mare.

Mult mai târziu, medicul german Ernst Grafenberg, cel care este și inventorul steriletului, a descoperit această zonă în timpul unui consult ginecologic, iar ulterior și-a continuat cercetările în această direcție fiind primul care a lansat o teorie despre existența a ceea ce avea să se numească ulterior punctul G.

Această teorie a fost expusă într-un articol publicat în 1981 în revista medicală Journal of Sex Research, iar un an mai târziu medicul Beverly Whipple a atribuit oficial denumirea de punctul G într-o carte dedicată acestei zone erogene și altor descoperiri recente din domeniul sexualității umane.

Denumirea este folosită chiar și în titlul lucrării, iar de atunci este utilizată în mod uzual pentru a descrie acea zonă erogenă cu o sensibilitate sporită, specifică sistemului reproducător feminin.

Unde este localizat punctul G ?


Punctul G este situat undeva la distanța dintre deschiderea vaginală și colul uterin, în interiorul peretelui frontal al vaginului, sub zona ombilicală. Vorbim de o distanță cuprinsă între 2,5 și 4 centimetri de la deschiderea vaginală, spre interiorul vaginului, în partea anterioară.

Descrierile făcute în lucrările de specialitate pe care le-am amintit oferă doar indicii referitoare la zona în care punctul G poate fi găsit, însă, după cum spuneam, fiecare organism are propriile caracteristici, iar aceste indicii pot să nu se potrivească întocmai.

Cum poate fi găsit punctul G ?

Găsirea punctului G este un lucru care îi preocupă pe mulți bărbați ce doresc să ofere un plus de satisfacție partenerelor, însă femeile sunt mult mai interesate de acest aspect, fiind firesc să își dorească să cunoască mai bine propriul corp și totodată să își amplifice astfel plăcerea sexuală.

Pentru a crește șansele de găsire a punctului G, femeia trebuie să atingă un anumit grad de excitație sexuală, astfel încât vaginul să fie lubrifiat, ceea ce va ușura explorarea și o va face mai plăcută.

Așadar este nevoie de un preludiu înainte de a începe căutarea punctului G, iar la momentul respectiv femeia trebuie să stea întinsă pe spate și să fie relaxată. Se introduce în vagin degetul arătător, ușor curbat și cu vârful orientat către peretele frontal, astfel încât suprafața acestuia să poată fi palpată ușor.

Zona denumită punctul G are o textură ușor diferită de cea a peretelui vaginal, fiind ceva mai aspră și spongioasă – detalii care pot fi cu ușurință simțite la atingerea cu degetul. Stimularea acestei zone cu mișcări circulare sau de du-te-vino determină o creștere ușoară în volum a zonei respective, iar dacă simți acest lucru poți fi sigur că ai identificat punctul G.

Imaginea de mai jos, ne arată localizarea punctului G la femei.

Acest lucru va fi confirmat și de reacțiile partenerei ca urmare a intensificării excitației și a plăcerii sexuale sporite. Mai trebuie precizat că stimularea punctului G induce de mult ori și senzația de urinare, dat fiind faptul că se află deasupra uretrei.

De ce nu se poate găsi punctul G ?

Existența punctului G rămâne un subiect controversat chiar și pentru specialiștii preocupați de studierea acestui subiect. Cercetările efectuate de aceștia nu confirmă în proporție de sută la sută existența punctului G.

De asemenea s-a stabilit că localizarea acestuia diferă de la caz la caz, în anumite situații acesta fiind situat la o distanță mai mare față de deschiderea vaginală, ceea ce îl face mai greu accesibil. Nu în ultimul rând, și sensibilitatea punctului G variază de la caz la caz, astfel că unele femei e posibil să nu simtă o plăcere mult mai intensă decât cea indusă de stimularea altor zone erogene.

O sinteză a 31 de studii numit „G-spot: Fact or Fiction?” realizate pe marginea acestui subiect arată că 62,9% dintre femeile incluse în aceste cercetări au declarat că au un punct G pe care l-au identificat, în timp ce studiile clinice efectuate au constatat existența acestuia în cazul a 55,4% dintre femei. Au existat însă și două studii în care punctul G nu a fost identificat la niciuna dintre femeile selectate.

De asemenea, rezultatele investigațiilor imagstice și ale studiilor anatomice sunt contradictorii, întrucât unele indică prezența punctului G, în timp ce altele nu.

Nu în ultimul rând, au existat și studii care s-au axat pe investigarea inervației pereților vaginali, iar acestea  nu au constatat prezența unei zone cu o inervație mai bogată ce ar putea indica prezența punctului G.

În concluzie, punctul G poate fi mai ușor sau mai greu de găsit, cum la fel de bine poate să existe sau să nu existe. Așadar, dificultatea ori imposibilitatea găsirii punctului G nu trebuie să constituie un motiv de îngrijorare, pentru că nu reprezintă nicidecum un handicap sau vreo disfuncție a aparatului reproducător.

Cum poate fi stimulat punctul G?


Stimulare punctului G depinde în bună măsură de localizarea acestuia, în funcție de care pot fi alese cele mai eficiente metode. Principalele moduri prin care punctul G poate fi stimulat sunt următoarele:

Folosirea degetelor

Odată localizat punctul G urmând pașii descriși mai sus, poți continua să îți folosești degetul pentru stimularea zonei respective. Cu vârful degetului orientat în sus, efectuează mișcări circulare pe suprafața respectivă sau mișcări de du-te-vino,  mai ușoare sau mai rapide, în funcție de reacțiile partenerei.

De asemenea, punctul G poate fi stimulat și aplicând presiune cu ajutorul degetului sau palpând ușor zona sensibilă.

Jucăriile sexuale

Jucăriile sexuale cu formă curbată sunt special concepute pentru stimularea punctului G, așa că pot fi folosite de femei atât pentru autosatisfacere, dar și pentru a „condimenta” o partidă de sex cu partenerul.

Utilizarea jucăriilor sexuale este o metodă de stimulare recomandată mai ales în cazul femeilor al căror punct G este amplasat mai departe de deschiderea vaginală, fiind astfel dificil de atins cu degetul.

Anumite poziții sexuale

Punctul G poate fi stimulat și în timpul actului sexual, prin adoptarea anumitor poziții sexuale care facilitează acest lucru. Una dintre cele mai cunoscute poziții din această categorie este Doggy style, încare partenera se așează în genunchi sprijinită pe coate sau aplecată peste o masă ori spătarul unui fotoliu, fiind penetrată de la spate de partenerul care stă în picioare.

Alte poziții favorabile sunt Lingurița și Lotusul, cate permit o penetrare adâncă, urmată de stimularea peretelui vaginal anterior,  în care se află și punctul G.

De asemenea, și anumite poziții ușor modificate pot ajuta la stimularea punctului G,  și aici ne referim la poziție Cowgirl cu partenera așezată cu spatele la partener, dar și la poziția clasică a misionarului, care de această dată este inversată. Mai exact, partenerii se poziționează întinși cu fața în jos, bărbatul stând deasupra, iar femeia dedesubt.

Poate stimularea punctului G declanșa ejacularea feminină ?


Da, in condiții de excitare intensă glande secretă un lichid vâscos de culoare alb-lăptoasă, menit să faciliteze deplasarea spermatozoizilor spre colul uterin și totodată să lubrifieze vaginul, iar procesul se numește ejaculare feminină și are loc înaintea sau în timpul orgasmului.

Întrucât punctul G este situat în apropierea acestor glande, iar stimularea sa provoacă o stare intensă de excitare, cercetătorii au intuit că ar putea exista o legătură între această zonă erogenă și ejacularea feminină.

Conform studiului „G-spot and female ejaculation: fiction or reality?” au relevat că ejacularea feminină se declanșează frecvent în condițiile stimulării punctului G, cercetătorii concluzionând că starea intensă de excitație determină acest proces fiziologic. Totuși, ejacularea feminină nu este dependentă de stimularea punctului G, dat fiind faptul că se declanșează și în absența acesteia.

Alte zone erogene feminine

Există și alte zone erogene care pot produce excitație intensă, iar sensibilitatea acestora variază de la caz la caz. Clitorisul este cunoscut ca o zonă erogenă extrem de sensibilă, la fel și labiile vaginului.

Alte zone erogene foarte cunoscute sunt fesele, sânii și interiorul coapselor. Acestora li se adaugă însă și zone mai puțin explorate în timpul actului sexual, dar care pot spori plăcerea și gradul de excitație. Ne referim în acest caz la buze, ceafă, scalp, gât, zona spatelui și lobii urechilor.

Iancu Victor

Victor Iancu a cercetat peste 300 de studii despre imbunatatirea perfomantelor sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat
Bună 👋
Te putem ajuta?